Florentin Pera: „CSM București va avea o viață foarte grea cu noi în campionat”. Analiza antrenorului după jocul SCM Rm. Vâlcea – CSM în Supercupa României

Redactor:
Marius Hutu
Florentin Pera: „CSM București va avea o viață foarte grea cu noi în campionat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florentin Pera, antrenorul echipei SCM Rm. Vâlcea, a susținut după partida cu CSM București din Supercupa României (scor 23-29) că adversara nu l-a surprins cu nimic, iar jocul a fost pierdut mai degrabă de echipa lui.

„Consider că această Supercupă am pierdut-o noi, nu a câștigat-o CSM București. Adversarul nu ne-a surprins cu absolut nimic. Am făcut 17 greșeli personale, este enorm într-o astfel de finală, dacă vreți. Este normal ca aceste greșeli să se întoarcă împotriva noastră. Poate presiunea a fost mare pe noi, toată lumea aștepta un rezultat mare din partea noastră, ținând cont că suntem campioana României, că am fost deținătorii Supercupei României.

De asemenea, au fost momente în care în apărare nu am reușit să ne apărăm așa cum ar fi trebuit. Au fost și câteva faze pe care nu vreau să le discut vizavi de pivotul lor, care împingea apărătoarele noastre până în 4 metri, dar una peste alta trebuie să acceptăm că anul trecut am câștigat noi Supercupa, anul acesta am câștigat-o CSM”, a declarat Florentin Pera.

Antrenorul campioanei en-titre nu s-a arătat însă îngrijorat după acest meci. „Eu simt că echipa noastră va crește, va ajunge la nivelul dorit și pot să spun că CSM București va avea o viață foarte grea cu noi în campionat. Acest meci nu l-am jucat la nivelul nostru. Probabil că prin intrarea Aliciei Fernandez lucrurile vor sta mult mai bine, vom avea o soluție în plus. Sper că și Ana Maria Savu să intre și să ne ajute în faza de apărare, acolo unde am întâmpinat dificultăți în mai multe momente. CSM București nu m-a impresionat cu absolut nimic, îmi pare rău că nu am reușit noi să jucăm la nivelul așteptărilor. Sper din tot sufletul să remediem aceste greșeli neforțate, să îmbunătățim faza de apărare, iar în etapa 5-a, la Vâlcea, să câștigăm cu CSM București”, a mai spus Florentin Pera.

Cele două echipe s-ar putea întâlni de alte cinci ori în acest sezon, dacă vor avea un parcurs mai lung în Cupa României și Liga Campionilor.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…